Contabila unei primării din Buzău, anchetată pentru delapidare. Încasa două salarii într-o lună

Polițiștii au descins, joi, la locuința contabilei de la Primăria Padina, pentru o percheziție. Femeia, de 48 de ani, își însușea sume mari din banii administrației locale. Într-un singur an, contabila ar fi sustras peste 245.000 lei, bani pe care i-a însușit prin mai multe modalități.

Femeia încasa de două ori salariul, o dată pe card, apoi de la casierie. Alteori, își vira sume din banii primăriei, în propriul cont sub pretextul unor zile de concediu neefectuate.

- Promo -

În dese rânduri, cu cardul de combustibil al primăriei Padina își alimentau mașinile mai mulți membri ai familiei sale.

De altfel, chiar unul dintre membrii familiei a dat-o de gol pe angajata Primăriei Padina, involuntar, printr-o postare pe Facebook.

Potrivit IPJ Buzău, ”în perioada 2020-2021, buzoianca şi-ar fi însuşit 245.524 lei din bugetul unităţii administrative-teritoriale în cadrul căreia era angajată”.

În urma percheziției, poliţiştii au ridicat mai multe înscrisuri cu care vor proba faptele funcționarei.

Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, iar vineri a fost prezentată judecătorilor cu propunerea de arestare preventive pentru delapidare şi fals intelectual.

Anchetatorii nu exclud să apară și alte sume delapidate din bugetul primăriei. Ei urmează să acționeze pentru recuperarea prejudiciului.

Fii Reporter