Consiliul Local din Pogoanele, convocat în ședință de îndată

Primarul orașului Pogoanele, Florin Dumitrașcu a convocat Consiliului Local în ședință de îndată pentru data de 19 iulie 2019, de la ora 9.00.

Lucrările ședinței se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei orașului Pogoanele.

Pe ordinea de zi a ședinței apar șapte proiecte de hotărâre care vor fi supuse dezbaterilor după cum urmează:

R O M Ă N I A JUDEȚUL BUZĂU ORAȘUL POGOANELE

P R I M A R

D I S P O Z I Ț I E

Privind convocarea Consiliului local Pogoanele în ședință de îndată pentru data de 19 iulie 2019, orele 9.00

Primarul orașului Pogoanele, județul Buzău;

Având în vedere : Prevederile art. 39 alin. 1 si 3 si 5 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 63, 68 alin.1 și ale art. 115 alin.1 lit. “a” din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare . D I S P U N E

Art.1. Se convocă în ședință de îndată Consiliul local al orașului Pogoanele, pentru data de 19 iulie 2019, orele 9.00. Lucrările ședinței se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei orașului Pogoanele.

Art.2. Ordinea de zi a ședinței este următoarea:

Proiect privind aprobarea modificării indicatorilor tehnico-economici cuprinși în Anexa Hotărârii Consiliului local nr. 33 din 30.07.2018 pentru investiția implementării proiectului: “Construire și dotare Centru Recreativ sat Căldărăști, oraș Pogoanele, județul Buzău”.

Proiect privind aprobarea modificării indicatorilor tehnico-economici cuprinși în Anexa Hotărârii Consiliului local nr. 36 din 30.07.2018 pentru investiția implementării proiectului: “Construire Grădiniță cu Program Normal sat Căldărăști, oraș Pogoanele, județul Buzău”.

Proiect privind aprobarea modificării indicatorilor tehnico-economici cuprinși în Anexa Hotărârii Consiliului local nr. 37 din 30.07.2018 pentru investiția implementării proiectului: “Modernizare drumuri locale în localitatea Căldărăști, oraș Pogoanele, județul Buzău”.

Proiect privind aprobarea implementării proiectului: “Proiect integrat privind construire și dotare Centru Recreativ, construire și dotare Grădiniță și Modernizare drumuri locale în sat Caldărăști, oraș Pogoanele, județul Buzău” și a cheltuielilor legate de proiect precum și revocarea HCL nr. 31 din 14.06.2019.

Proiect privind aprobarea modificării indicatorilor tehnico-economici cuprinși în Anexa Hotărârii Consiliului local nr. 34 din 30.07.2018 pentru investiția implementării proiectului: “Construire și dotare Centru Recreativ oraș Pogoanele, județul Buzău”.

Proiect privind aprobarea modificării indicatorilor tehnico-economici cuprinși în Anexa Hotărârii Consiliului local nr. 35 din 30.07.2018 pentru investiția implementării proiectului: “Construire blocuri locuințe sociale oraș Pogoanele, județul Buzău”.

Proiect privind aprobarea modificării indicatorilor tehnico-economici cuprinși în Anexa Hotărârii Consiliului local nr. 38 din 30.07.2018 pentru investiția implementării proiectului: “Modernizare drumuri locale în localitatea Pogoanele, județul Buzău”.

Art.3. Secretarul orașului Pogoanele, va comunica prezenta dispoziție persoanelor și instituțiilor interesate.

Primar, Ing. Dumitrașcu Florin

Avizat Secretar, Jr. Cotruță Valentino Adrian Nr. 321 / 18.07.2019

Fii Reporter