Consiliul Local aprobă regulamentul privind ridicarea mașinilor staționate neregulamentar

De luna viitoare, șoferii care îşi parchează maşinile neregulamentar sau care staţionează în locuri nepermise în municipiul Buzău se pot trezi fără ele. Trans Bus SA urmează să fie mandatat vineri, prin regulament, de consilierii locali să ridice autovehiculele atunci când polițiștii de la Rutieră sau Poliția Locală constată că acestea sunt parcate neregulamentar.

Aceeaşi societate va fi, însă, responsabilă pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile prevăzute de lege.

Prevederile Hotărârii de Guvern cu privire la circulaţia pe drumurile publice, care a intrat în vigoare pe 21 ianuarie, au fost transpuse de responsabili ai Primăriei Buzău într-un regulament care are ca scop fluidizarea traficului rutier şi descongestionarea drumurilor publice şi vizează şoferii nepăsători. Proiectul de hotărâre în acest sens a fost lansat în dezbatere publică până pe 14 aprilie, urmând să fie supus aprobării în Consiliul Local al Municipiului în şedinţa din 28 aprilie.

Potrivit documentului, orice maşină oprită sau staţionată neregulamentar pe arterele oraşului, mai mult de cinci minute, incluzând şi maşinile abandonate pe trotuare sau expuse vânzării, vor fi ridicate, transportate şi depozitate în spaţii amenajate corespunzător, în care vor beneficia şi de pază. Societatea locală de transport în comun Trans Bus SA va fi mandatată, prin regulament, de consilierii locali să ridice autovehiculele.

De asemenea, firma Trans Bus va fi responsabilă pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare, în condiţiile prevăzute de lege. Maşina sau remorca ridicată se va restitui numai după ce se va face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Costurile totale pentru un autovehicul ridicat şi transportat de pe domeniul public se ridică la câteva sute de lei, în funcţie de durata depozitării. Astfel, taxa de ridicare va fi de 300 de lei, cea de transport de 200 de lei, iar pentru fiecare zi de depozitare a maşinii în spaţiile Trans Bus se va percepe o taxă de 100 lei.

Regulamentul supus dezbaterii publice prevede, de asemenea, sancţiuni şi pentru cei care se vor ocupa de aceste operaţiuni. Spre exemplu, ridicarea unui vehicul/autovehicul fără dispoziţia agentului poliţistului rutier sau local se sancţiona cu amendă de 800 – 1.000 lei.

De asemenea, nerestituirea vehiculelor/autovehiculelor în termenul de 60 minute de la momentul aducerii la cunoştinţa reprezentantului societăţii specializate a dovezii privind plata tarifului de deblocare, se va sancţiona cu amendă de 200 – 300 lei, iar restituirea unui vehicul/autovehicul fără respectarea prevederilor prezentului regulament se va sancţiona cu amendă de 500 – 800 lei.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI