În ședința extraordinară a Consiliului Județean Buzău, de vineri, a fost adoptat bugetul județului Buzăului pe 2024. Aproximativ 103 milioane de euro este bugetul județului în acest an, iar aproape jumătate sunt fonduri europene atrase pentru proiecte de investiții.
Ședința a debutat cu un moment inedit. Cei patru aleși județeni ai PMP au anunțat, prin vocea consilierului Constantin Popa, că se vor abține la toate proiectele propuse pe ordinea de zi. Constantin Popa a spus că această decizie este o formă de protest față de conducerea județeană a PSD.
Decizia consilierilor PMP de a se abține la proiectul bugetul județului, dar și la celelate proiecte aflate pe ordinea de zi, a fost comentată cu ironie de către președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Majoritatea din Consiliul Județean Buzău este deținută de PSD, iar cum aleșii liberali nu au avut nicio obiecție, toate proiectele aflate pe ordinea de zi au trecut lejer la vot.
Președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că dintre cei 103 milioane de euro pe care se bazeză în acest an, 46 milioane de euro sunt doar din fonduri europene, iar restul, din fonduri proprii și bugetul național consolidat.
Petre Emanoil Neagu a mai spus că banii vor fi suficienți atât pentru investiții, cât și pentru cheltuielile de funcționare, care nu sunt deloc mici.
Mai multe proiecte pe care le are în derulare Consiliul Județean vor intra, anul acesta, în linie dreaptă, cum ar fi construcția noului corp al UPU-SMURD, dar și reabilitarea clădirii Bibliotecii Județene.