marți, 15 octombrie, 2024

Conferință pe teme istorice și militare, cu participare internațională, la Buzău : „O nouă Europă Centrală – 100 de ani de la crearea primului sistem defensiv regional”, în 22 și 23 septembrie

Conferință pe teme istorice și militare, cu participare internațională, la Buzău : „O nouă Europă Centrală – 100 de ani de la crearea primului sistem defensiv regional”, în 22 și 23 septembrie

Facebook
Twitter
Email

În perioada 22-23 septembrie 2021, la Sala de festivități a Consiliului Județean Buzău (Bd. Nicolae Bălcescu) din municipiul Buzău, se va desfășura conferinţa internaţională „O nouă Europă Centrală – 100 de ani de la crearea primului sistem defensiv regional”

Evenimentul este organizat de Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară în colaborare cu Primăria municipiului Buzău, Divizia 2 Infanterie „Getica” şi Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”.

Manifestarea ştiinţifică îşi propune să marcheze aniversarea a 100 de ani de la crearea primului sistem regional de alianţe în Europa centrală. În acest sens, reuniunea urmăreşte să ofere noi perspective de abordare şi înţelegere a unor evenimente istorice care au desenat geopolitica spaţiului central-european între cele două războaie mondiale, având ca repere Alianţa dintre România şi Polonia şi Mica Înţelegere.

Ampla manifestare științifică istorică reunește istorici de renume din Austria, Cehia, Franţa, Germania, Polonia, Republica Moldova, Serbia şi Slovacia.

La activitate sunt aşteptaţi să participe oficiali din cadrul structurilor de apărare naţională şi ordine publică, cercetători ştiinţifici, cadre didactice universitare, militari şi civili, atât din ţară, cât şi din străinătate, diplomaţi militari acreditaţi la Bucureşti precum şi reprezentanţi ai mass-media.

Pe durata a două zile conferința va fi structurată în trei paneluri tematice, după cum urmează: Panel I – De la Tratatele de Pace la noi formule de alianță în Europa Centrală: Mica Înțelegere; Panel II – Alianța româno-polonă – crearea aliniamentului estic de apărare; Panel III – România în sistemul regional de securitate și apărare în perioada interbelică;

Conferinţa se va încheia la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” cu Masă rotundă: Alianțe și aranjamente regionale de securitate în perioada interbelică. Lecții învățate.

În cadrul reuniunii va fi prezentat și proiectul editorial „România în sistemul regional de alianțe din perioada interbelică” care include două volume de culegeri de documente referitoare la relațiile româno-polone și la relațiile dintre România și Mica Înțelegere.

Proiectul este rezultatul cooperării dintre Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, Arhivele Diplomatice și Arhivele Militare Naționale Române.

De asemenea, vor fi vernisate trei expoziții organizate de Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării din Polonia și de Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”.

Evenimentul va fi transmis online pe pagina de facebook a primăriei municipiului Buzău, cei cu prezența fizică rugăm să respecte măsurile de protecție în condițiile pandemice.

PROGRAM

Conferința internațională:
„O nouă Europă Centrală – 100 de ani de la crearea primului sistem defensiv regional”
22-23 Septembrie 2021, Buzău

Miercuri, 22 septembrie
09.45 – 10.45 Alocuțiuni de deschidere

Simona COJOCARU, Secretar de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale;
General-maior Corneliu POSTU, Directorul Statului Major al Apărării;

Mesaj din partea Academicianului Ioan Aurel POP, Președintele Academiei Române;
Constantin TOMA, Primarul municipiului Buzău;

Dr. Carmen Sorina RÎJNOVEANU, Directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară;

10.45 – 11.00 Prezentarea proiectului editorial „România în sistemul regional de alianțe defensive din perioada interbelică”

11.30 – 13.45 Panel I: De la Tratatele de Pace la noi formule de alianță în Europa Centrală: Mica Înțelegere.

Moderatori: Dr. Doru LICIU (România) și TBD
General de brigadă (r) dr. M. Christian ORTNER (Austria).Forțele armate ale Austriei și politica de securitate între anii 1918 și 1938;

Cpt. (GA) Pierre KÖCKERT M.A.( Germania). Ecouri ale Micii Înțelegeri în surse germane;
Prof. dr. Matei CAZACU (Franța). Poziția Franței privind Mica Înțelegere;
Col. dr. Florin ŞPERLEA (România).Geneza Micii Înțelegeri;

Col. dr. Miljan MILKIĆ (Serbia). Dilema de securitate a Iugoslaviei și crearea Micii Înțelegeri;
Mgr. TomášKYKAL (Cehia). Mica Înțelegere din perspectivă britanică.
Sesiune de întrebări și răspunsuri

15.00 – 17.15 Panel II: Alianța româno-polonă – crearea aliniamentului estic de apărare.

Moderatori: Dr. Carmen Sorina RÎJNOVEANU (România) și dr. Marcin KŁODZIŃSKI (Polonia)
Dr. Manuel STĂNESCU (România), Alianța România-Polonia 1921-1939. Evaluări geopolitice și militare;

Prof. dr.hab. Andrzej DUBICKI (Polonia).Colaborarea româno-polonă în activitățile politice și științifice ale lui Nicolae Iorga;

Prof. univ. dr. Petre OTU (România). Relațiile româno-polone și problematica tratatului de neagresiune dintre România și Uniunea Sovietică (1932) ;
Prof. dr. hab. Krzysztof NOWAK (Polonia).

Obstacole și probleme pe drumul cooperării Poloniei cu România;.

Dr. Adrian VIȚALARU (România). Alianța sub presiune. România, Polonia și criza cehoslovacă din 1938;
Sesiune de întrebări și răspunsuri

Joi, 23 septembrie

10.00 – 12.30 Panel III: România în sistemul regional de securitate și apărare în perioada interbelică.
Moderatori: Prof. univ. dr. Ion GIURCĂ (România) și col. Liviu CORCIU (România)

Prof. dr. Ioan SCURTU (România), România, Polonia şi securitatea colectivă în perioada interbelică;

Prof. univ. dr. Jipa ROTARU (România), Contextul internațional și european al înjghebării alianțelor politico-militare ale României Mari;

Prof. univ. dr. Gheorghe ONIȘORU (România), Diplomația neîncrederii: eșecul negocierilor româno-ruse din anul 1924;

Prof univ. dr. Anatol PETRENCU (Republica Moldova),Tratatul de Pace de la Riga (1921): istorie și actualitate;

Dr. Alin SPÂNU (România), Evoluția relațiilor româno-polone în analiza lui Nicolae Titulescu (decembrie 1939) ;
Dr. Liviu ȚĂRANU (România), Nicolae Titulescu – autor al politicii de alianțe din Balcani.

Sesiune de întrebări și răspunsuri

14.00 – 16.30 Masă rotundă: Alianțe și aranjamente regionale de securitateîn perioada interbelică. Lecții învățate.

Moderatori: Prof. univ. dr. Petre OTU, Președintele Comisiei române de istorie militară și comandor (r) dr. Marius NICOARĂ

Prof. univ. dr. Ion GIURCĂ, Contextul geopolitic și geostrategic al constituirii sistemului de alianțe politice și militare din anul 1921;
Dr. Luminița GIURGIU, Dezarmarea în atenția Consiliului Superior al Apărării Țării. Studiu de caz anul 1929;

Col. (r) dr. Dan PRISĂCARU, Dezagregarea alianțelor regionale de securitate ale României în anii 1938-1940. Cauze, implicații, consecințe;
Col. (r) dr. Mircea TĂNASE, Noile arme consacrate pe fronturile Primului Război Mondial și impactul lor asupra securității europene și artei militare interbelice;

Conf. univ. dr. Constantin STAN, Moment istoric: vizita Reginei Maria la Paris și Londra (1919) ;

Conf. univ. dr. Florian BICHIR,Necesitatea Înțelegerii Balcanice. Iridentismul bulgar în perioada interbelică;
Preot militar drd. Constantin NEAGU, Asistența religioasă în Războiul de Întregire a României.

Analiză comparativă cu situația din armatele altor state beligerante;

Prof. univ. dr. Liliana CONTRATICOVA, Patrimoniul cultural între vremuri complicate și speranțe de promovare;

Dr. Sorin CRISTESCU, Ultimul discurs de politică externă al lui Take Ionescu;

Cdor. av. (rez.) lect. univ. Dr. Jănel TĂNASE și cdor. av. asist. univ. drd. Cristian MANOLACHI, Activitatea internațională a Aeronauticii Române, multiplicator al politicii de întărire a încrederii și prieteniei între popoare în perioada interbelică.

Discuții libere

16.30 – 17.00 Alocuțiuni de închidere Dr. Carmen Sorina RÎJNOVEANU, Directorul Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară;

General de flotilă aeriană Eugen MAVRIŞ, Șeful Direcției Instruire și Doctrină, Statul Major al Apărării;

Constantin TOMA, Primarul municipiului Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.