marți, 19 martie, 2024

Clădirea Bazarului de pe Cuza Vodă trebuie eliberată până la sfârșitul lunii aprilie

Clădirea Bazarului de pe Cuza Vodă trebuie eliberată până la sfârșitul lunii aprilie

Facebook
Twitter
Email

Primăria Municipiului Buzău a început deja să trimită notificări, astfel că până pe 30 aprilie vor trebui să elibereze clădirea. În apropiere, în zona Pomul Verde a fost deja amenajat un spaţiu în care comercianţii se vor putea muta pentru a-şi continua activitatea.

După aproape 30 de ani în care bazarul a funcţionat în clădirea din zona Obor, comercianţii sunt nevoiţi să se mute. Reprezentanţii Primăriei Buzău au început deja să le trimită notificări prin care îi informează că trebuie să elibereze spaţiul până la data de 1 mai.

Foarte aproape de clădirea Bazarului, în zona cunoscută sub denumirea de Pomul Verde, a fost deja amenajat un spaţiu în care se pot muta comercianţii. Aici este loc suficient, iar condiţiile sunt foarte bune.

Clădirea în care a funcţionat Bazarul este monument istoric. Va fi reabilitată cu fonduri europene, iar aici vor funcţiona servicii din cadrul Primăriei Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.