Celebru dascăl din Vaslui, găsit fără suflare într-o benzinărie de la marginea municipiului Buzău

În timp ce era transportat de un taximetru la un spital din București, profesorul, scriitorul și publicistul Mihai Luca, din Bârlad, a murit în mașină chiar când se afla în tranzit prin orașul Buzău. Avea 82 de ani.

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de luni, când profesorul de limba română Mihai Luca se îndrepta spre Spitalul Militar din Capitală unde trebuia să facă un control medical amănunțit. Avea grave probleme de sănătate iar cu ajutorul unor prieteni i s-a pus la dispoziție un taxi.

În timp ce tranzita municipiul Buzău, dascălul a leșinat pe bancheta din spate a mașinii. Taximetristul din Bârlad a sunat la 112 pentru a anunța că i s-a făcut rău clientului său iar la sfatul operatorilor a oprit într-o benzinărie de la ieșirea din municipiul Buzău către Ploiești.

Echipajul de la Serviciul de Ambulanță Buzău ajuns la mașina parcată în benzinărie nu a mai putut face nimic decât să constate decesul bătrânului în urma unui infarct. Trupul acestuia a fost transportat la morga SML Buzău pentru necropsie.

Profesorul Mihai Luca a fost un elev și un student eminent. Datorită unei remarcabile capacități intelectuale, la doar 25 de ani a fost numit inspector școlar la Secția Învățământ din cadrul Raionului Bujoru, fosta Regiune Galați.

A fost profesorul a zeci de generații pentru ca în perioada 1974-1980, pe vremea când era inspector la Comitetul de Cultură al Județului Vaslui, să contribuie decisiv la organizarea Festivalului de Umor „Constantin Tănase” Vaslui.

A colaborat cu mari scriitor români ca Marin Preda, Nichita Stănescu, Fănuș Neagu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana sau cu actori precum Toma Caragiu sau Ștefan Mihăilescu Brăila.

Profesorul Mihai Luca, renumit nu doar ca un profesor strălucit ci și ca scriitor și publicist, a colaborat ani de zile cu publicații precum „Vremea Nouă”, „Păreri Tutovene” și „Cronica” Iași.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI