Casă din Bisoca, mistuită de un incendiu. Proprietarul a fost scos în viață din flăcări

Echipaje de pompieri din Beceni și municipiul Buzău au fost solicitați, marți dimineață, să intervină la un incendiu violent izbucnit la o locuință din comuna Bisoca. Proprietarul casei a fost scos de salvatori chiar înainte ca flăcările să cuprindă în întregime odaia în care se afla.

Incendiul a izbucnit la o gospodărie din cătunul Barza, satul Lopătăreasa, în care proprietarul, un bătrân de aproape 90 de ani, locuia singur.

Bărbatul a fost scos din casă înainte ca aceasta să fie distrusă complet de flăcări. Acesta a fost preluat de un echipaj de la Ambulanță, întrucât avea arsuri pe corp.

La UPU Buzău a fost transportat, în stare critică, un bărbat în vârstă de 88 de ani, din comuna Bisoca, victimă a unui incendiu. Bărbatul a suferit arsuri prin flacără pe 98% din suprafața corpului. Medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire. La acest moment, bărbatul se află internat în secția ATI – Chirurgie Plastică.

Un eveniment similar s-a soldat, luni, cu un deces. Cadavrul unei femei a fost descoperit de pompierii chemaţi să stingă un incendiu de locuinţă produs în satul Bâsca Rozilei, oraş Nehoiu.

După ce au stins incendiul, au descoperit lângă pat corpul proprietarei, o bătrână de 80 de ani care locuia singură.

Cu toate că incendiul nu a fost unul de proporţii, conform pompierilor, bătrâna nu a avut timp să iasă din casă şi a murit intoxicată cu monoxid de carbon. Flăcările ar fi pornit din sobă, au cuprins lemnele depozitate în casă şi s-au extins la mobilier.

Fii Reporter