Căruță încărcată cu fier vechi, răsturnată peste un bărbat de 80 de ani

Un accident rutier produs joi dimineață pe drumul comunal DC 114, pe raza localității Homești, comuna Grebănu, s-a soldat cu rănirea gravă a unui căruțaș. Din cauza unei manevre greșite a acestuia, atelajul încărcat cu deșeuri feroase s-a răsturnat peste el. Victima a fost luată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență.

Potrivit Poliției, victima este un bărbat în vârstă de 80 de ani. În timp ce se deplasa cu un atelaj pe DC 114, pe raza satului Homeşti, la intersectarea cu un drum lateral, pe fondul neatenţiei în manevrarea atelajului, căruțașul a ieşit în afara părţii carosabile, unde s-a răsturnat şi a fost prins sub încărcătura de materiale feroase.

În urma evenimentului a rezultat rănirea căruțașului, care a fost transportat la spital. A fost întocmit dosar penal în cauză, iar polițiștii continuă cercetările.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI