luni, 26 februarie, 2024

Carnea de miel va fi mai scumpă. Crescătorii de animale spun că, din cauza secetei, au cheltuit mai mult pe furaje

Carnea de miel va fi mai scumpă. Crescătorii de animale spun că, din cauza secetei, au cheltuit mai mult pe furaje

Facebook
Twitter
Email

Fermierii din zona Buzăului anticipează prețuri mai mari chiar și cu cinci lei pe kilogram decât anul trecut. Vestea bună este că vor fi miei pentru toate buzunarele, care cântăresc mai puțin, dar și alternative pentru cei care preferă carnea de ied, considerată de mulți ca fiind mult mai gustoasă.

Buzoianul Florin Marin crește peste 400 de oi și capre în ferma pe care a moștenit-o de la tatăl său. Peste mai puțin de o lună, va scoate la vânzare cel puțin 50 de miei, care mai au de luat în greutate astfel încât să ajungă la peste 25 de kilograme.

”Mieii care acum au zece kilograme, peste o lună o să ajungă la peste 25 de kilograme, numai bun de sacrificat. Îi hrănim bine, cu orz și porumb, în primul rând, lucernă și mai suplimentăm cu paie de grâu care nu s-a cutreierat și au boabe în ele”, spune Florin Marin, crescător de animale din Maxenu, județul Buzău.

În ultimii ani, din cauza secetei profunde, asigurarea hranei pentru ovine a devenit o grijă apăsătoare pentru fermieri. Cerealele de pe câmp s-au uscat repede iar pășunile au rămas fără verdeață mai devreme decât într-un an normal.

”Ținând cont că anul trecut a fost unul foarte critic pentru noi din punct de vedere al furajului care a fost mai scump, pentru că nu au fost furaje și s-a crescut mai greu, sperăm să fie mai scump. La ora actuală, după cum s-a dat, este 14,5 lei pe kilogram în viu. Dacă se mențin prețurile astea, până la Paște cu siguranță o să fie 30 – 32 de lei kilogramul tăiat, de miel sau ied”, este de părere fermierul buzoian.

Vestea bună este că vor fi miei pentru toate buzunarele, care cântăresc mai puțin, dar și alternative pentru cei care preferă carnea de ied, considerată de mulți ca fiind mult mai gustoasă.

”Carnea de ied, spun unii, e un pic mai ușoară și mai dulce. Sunt persoane care nu consumă carne de oaie și se axează pe ieduț, alții zic că mielul miroase a oaie pe când iedul nu miroase”, explică Florin Marin.

”Ieduții o să fie un pic mai mici, la 8, la 10 kilograme. Pot fi și mai mari, la 12 – 13 kilograme, în funcție de bugetul și ce vrea să aleagă clientul. Tot ce este în picioare acum, mieluți, ieduți, că sunt fetițe, că sunt masculi, o să meargă la vânzare. Pentru întinerirea turmei vor fi păstrați cei fătați de acum înainte”, spune Marin Gheorghe, crescător de oi și capre.

Fermierul buzoian spune că prețul carcasei de miel și ied va fi dictat de mai mulți factori, între care și eventualele restricții impuse de autoritățile sanitare. De asemenea, își pot permite să practice tarife mari pe piața internă, dacă se mențin ridicate cererile de oi și capre din țările arabe.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.