vineri, 23 februarie, 2024

VIDEO Carambol pe DN2 E85, la Costești, soldat cu doi răniți. Se circulă dirijat, pe un singur sens

VIDEO Carambol pe DN2 E85, la Costești, soldat cu doi răniți. Se circulă dirijat, pe un singur sens

Facebook
Twitter
Email

Un accident în lanț s-a produs joi pe DN2 E85, în localitatea buzoiană Costești. Coliziunea s-a soldat cu rănirea a doi dintre șoferi, unul de 65 de ani, iar celălalt, de 45 de ani, ambii din Buzău.

Inițial, un autoturism condus pe direcția Buzău spre București de către un șofer buzoian în vârstă de 65 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism la volanul căruia se afla un buzoian de 59 de ani.

În cele două mașini a intrat apoi o autoutilitară care circula din sens opus, condusă de un bărbat de 45 de ani, din Buzău.

În urma impactului, autoutilitara a fost proiectata în autoturismul care circula în spate, la volanul căruia era un șofer de 69 de ani, din județul Vaslui.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, șoferul buzoian care se deplasa pe sensul Buzău spre București și șoferul autoutilitarei.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Traficul se desfășoară dirijat.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.