Camerele video pentru rovinietă, de la podul Mărăcineni, vor fi mutate

Vești bune pentru unii șoferi din apropierea municipiului Buzău. Camerele video pentru rovinietă, de la podul de la Mărăcineni, vor fi mutate, tot pe Drumul European 85, în localitatea Poșta Câlnău. Odată cu acest transfer, mii de şoferi din mai multe localităţi buzoiene nu vor mai fi nevoiţi să achite taxa de drum.

Vechea doleanță a șoferilor de pe Valea Slănicului, dar și a celor din localitățile Vadu Paşii, Robeasca şi Săgeata din județul Buzău, va fi în curând îndeplinită.

Compania Națională de Drumuri Naționale a anunțat că, la începutul săptămânii viitoare, camerele video de verificare a rovinietei vor fi transferate și amplasate în localitatea Poşta Câlnău.

Astfel, mii de şoferi din câteva comune afșate în nordul municipiului Buzău nu vor mai fi nevoiţi să achite taxa de drum.

De-a lungul anilor, oamenii au plătit mii de amenzi, unele dintre ele contestate în Justiţie, iar alţii au aplicat metode mai puțin ortodoxe pentru a fenta camerele amenajate la podul de la Mărăcineni.

Camerele pentru verificarea rovinietei sunt coșmarul șoferilor care circulă cu mașina pe drumurile naționale din România. În toată țara sunt amplasate nu mai puțin 74 de camere fixe de supraveghere a traficului rutier.

Persoanele surprinse de autorități circulând cu mașina pe drumurile din România, fără a avea rovinietă valabilă, pot fi sancționate cu amenzi de până la 4.500 de lei, în funcție de capacitatea cilindrică a autovehiculului.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI