Buzoienii vor plăti mai mult pentru fiecare gigacalorie consumată, începând chiar de la 1 iunie

Conform unei decizii de Consiliu Local aprobată vineri, noul preţ al gigacaloriei pentru populaţie este de 230 de lei, în loc de 185 de lei, cât se plătea până acum. Edilul Constantin Toma vine cu vești proaste și anunță că prețul gigacaloriei s-ar putea majora din nou până la iarnă, dacă Guvernul nu va acorda un sprijin financiar pentru pentru acoperirea subvenției la energia termică, așa cum a făcut-o și anul trecut.

De la 1 iunie, buzoienii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor plăti facturi mai mari pentru apa caldă. În ședința Consiliului Local de vineri, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind majorarea prețului gigacaloriei către populație de la 185, la 230 de lei. Câțiva consilieri locali s-au opus public scumpirii căldurii către populație, despre care spu că ar putea duce chiar la falimentarea Regiei Autonome Municipale.

La ședință a fost prezent și un reperzentant al Regiei Autonome Municipale Buzău, directorul economic Aurel Gubandru. În mod curios, acesta i-a îndemnat pe aleșii locali să voteze pentru majorarea tarifului gigacaloriei, chiar dacă scumpirea ar putea fi un nou pas mic dar sigur spre falimentarea societății comerciale.

Reprezentantul Regiei Automone Municipale Buzău recunoaște că discuțiile din ultima perioadă din spațiul public referitoare la scumpirea energiei termice i-a determinat pe foarte mulți buzoieni să se debranșeze de la sistemul centralizat de încălzire.

Din păcate, veștile proaste nu se opresc aici! Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat că tariful gigacaloriei ar putea fi din nou majorat până la iarnă, dacă Guvernul nu va oferi un sprijin financioar, așa cum a făcut-o și în toamna anului trecut.

La Buzău, preţul gigacaloriei pe care l-a plătit până acum populaţia este de 185 de lei, neschimbat de opt ani. Diferența de până la 430 de lei fiind acoperită din subvenția acordată de Primărie. În prezent, mai puțin de 14.000 de apartamente din munucupiu mai sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI