miercuri, 22 mai, 2024

Buzoienii îşi vor primi pensiile mai devreme în luna decembrie

Buzoienii îşi vor primi pensiile mai devreme în luna decembrie

Facebook
Twitter
Email

Aceasta măsura a fost anunţată în mod oficial la nivel naţional. În luna decembrie, aşa cum se întâmplă în fiecare an, pensiile vor fi livrate mai devreme decât de obicei, adică în intervalul 11-23 decembrie, pentru ca oamenii să primească banii înainte de Sărbătorile de iarnă. Casa Naţională de Pensii Publice va face transmiterea la plată a sumelor aferente în acest interval. În celelalte luni ale anului, se transmiteau pensiile până la sfârşitul lunii. În cazul în care, în perioada anunţată, factorii poştali nu-i vor găsi la domiciliu pe beneficiari, cei din urmă îşi vor putea ridica pensiile de la ghişeele oficiilor poştale în întervalul 24 – 31 decembrie, se arată şi într-un comunicat al Poştei Române. Persoanele care au pensia pe card bancar vor primi banii în timp mai scurt decât ceilalţi, deoarece viramentele de la Bucureşti către bănci se vor face în intervalul 14-15 decembrie.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.