Buzoian căutat pentru jaf şi furt calificat în Austria, prins la periferia orașului

Un buzoian de 47 de ani, dat în urmărire internaţională de autorităţile din Austria, a fost prins de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. El se afla într-o locuință de la periferia Buzăului. Pe numele bărbatului, organele judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de jaf şi furt calificat, pe teritoriul acestui stat.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care a emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar ulterior Curtea de Apel Ploieşti a emis mandat de arestare. În cauză urmează a fi demarate procedurile de predare către autorităţile judiciare din Austria.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI