Buzoian căutat în Italia pentru trafic de persoane și sclavie, prins la Râmnicu Sărat

Un bărbat pe numele căruia exista un mandat european de arestare a fost depistat de polițiștii buzoieni pe raza municipiului Râmnicu Sărat. Acesta fusese condamnat de autoritățile judiciare italiene la peste 8 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și sclavie. Individul și-ar fi trimis în Peninsulă o rudă apropiată pe care o obliga să cerșească pentru a face rost de bani.

Poliţişti din cadrul Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale Buzău au depistat şi reținut un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Râmnicu Sărat, urmărit la nivel internaţional, pe numele căruia autorităţile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare pentru comiterea unor infracţiuni de trafic de persoane şi sclavie, pe raza acestui stat.

Individul, de etnie romă, și-a dus o rudă apropiată în Florența, Italia, și a obligat-o să cerșească, însușindu-și banii. Chiar ar fi și amenințat-o că în cazul în care nu se supune le va face rău copilului și celor apropiați ei rămași în țară. Acesta ar fi fost și motivul pentru care femeia l-a reclamat autorităților italiene.

Instanţa italiană l-a condamnat pe râmnicean la o pedeapsă cu închisoarea de peste 8 ani, dar acesta se sustrăgea de mai multă vreme executării pedepsei. El a fost prins, luni, pe raza municipiului Râmnicu Sărat.

Râmniceanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi ulterior Curţii de Apel Ploieşti, care a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 15 zile, în vederea extrădării, ulterior, bărbatul fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI