Bolnavă de Alzhaimer, dispărută de cinci zile de acasă. Familia spune că autoritățile nu se implică suficient

O femeie de 64 de ani, din satul Căldărăști, orașul Pogoanele, a fost dată în urmărire la nivel național după ce pe 26 aprilie a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. Viorica Costea, diagnosticată cu Alzhaimer, ar fi fost luată la ocazie de un localnic și lăsată în zona parcului Crâng din Buzău, în urmă cu cinci zile. De atunci nu se mai știe nimic de ea.

Rudele femeii au cerut joi ajutorul Poliției, iar oamenii legii au dat-o în urmărire la nivel național. În paralel se desfășoară acțiuni de căutare în Buzău dar și în zonele limitrofe. De asemenea, apropiații bătrânei s-au mobilizat imediat și au distribuit un mesaj pe Facebook împreună cu fotografia femeii.

„Vă rog distribuiți! Dispăruta ieri (miercuri, 26 aprilie n.r.) in jurul orei 14.00. A fost lăsată de cineva în Buzău! Este de negăsit! Costea Vasilica, 64 de ani! Orice share ne poate ajuta să o găsim! Cine o vede să anunțe la cea mai apropiată secție de poliție!”, au scris rudele femeii pe Facebook.

Miercuri noapte femeia ar fi ajuns în satul Odaia Banului, familia bătrânei fiind anunțată de paznicii unei ferme din localitate. De atunci, Costea Vasilica este de negăsit. Apropiații femeii spun că autoritățile nu se implică suficient în căutarea dispărutei. ”Zile la rând am căutat-o, încă o căutam. Trebuie măcar să-i găsim cadavrul dacă nu mai este în viață. Este o femeie în vârstă de 64 de ani cu probleme psihice dar nu agresivă”, scriu rudele Vasilicăi.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI