Biciclist accidentat pe o trecere de pietoni de pe Calea Eroilor

Un biciclist de 28 de ani a fost preluat vineri de ambulanță după un accident produs pe Calea Eroilor din Buzău. Victima a suferit un traumatism cranian, după ce a spart cu capul parbrizul autoturismului care l-a acroșat.

Din primele cercetări la fața locului, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe Calea Eroilor, din direcția municipiu către Ploiești, un bărbat de 28 de ani, din municipiul Buzău, s-ar fi angajat în traversarea drumului în zona marcajului pietonal, fără să se asigure corespunzător, împrejurare în care a fost accidentat de un autoturism care se deplasa în același sens, la volanul căruia se afla o șoferiță de 33 din Buzău.

În urma impactului biciclistul a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI