Bătrâni răniți în urma exploziei unei butelii care le-a distrus locuința

O autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Sărat au intervenit sâmbătă seară în urma exploziei unei butelii într-o locuință din localitatea Sălcioara, comuna Ghergheasa.

În urma exploziei au rezultat două victime, soț și soție, în vârstă de 84 și 79 de ani, care se aflau în interiorul locuinței în momentul deflagrației.

Victimele, conștiente și cu arsuri pe cea mai mare parte a suprafeței corpului, au fost preluate de cele două ambulanțe ajunse la fața locului și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI