Bătrâna care vindea flori în centrul Buzăului a sfârșit sub roțile unui autoturism

Trafic blocat, miercuri dimineață, pe DN1B, în localitatea Ulmeni. Un şofer buzoian de 67 de ani care circula pe direcția Mizil-Buzău, a surprins şi accidentat mortal un pieton. Victima este o localnică de 78 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului, neregulamentar şi fără să se asigure.

Șoferul mașinii nu a văzut-o la timp și a izbit-o. Bătrâna nu a avut vreo șansă de supraviețuire. Accidentul a avut loc în jurul orei 5.00. S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Din primele date, victima este o bătrână care își petrecea zilele în zona Bisericii Sf. Îngeri din municipiul Buzău, vânzând flori pe care, uneori, și le procura chiar de pe spațiile verzi ale Primăriei.

Sunt voci care susțin că bătrâna era folosită la cerșit de un individ din Ulmeni, care o aducea în fiecare dimineață la Buzău și apoi o trimitea înapoi la Ulmeni, după ce o deposeda de câștigul strâns.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI