marți, 23 aprilie, 2024

Avantajele serei verticale, prin care cercetătorii vor testa tehnologii noi de producerea răsadurilor, florilor și a legumelor

Avantajele serei verticale, prin care cercetătorii vor testa tehnologii noi de producerea răsadurilor, florilor și a legumelor

Facebook
Twitter
Email

Specialiștii Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău vor inaugura, zilele acestea, o seră verticală pe care au construit-o în curtea unității buzoiene. Modelul este unul experimental, în care specialiștii vor putea testa metode noi de producere a răsadurilor, florilor și a legumelor de talie mică.

Seră verticală este alcătuită dintr-o incintă de deservire și o incintă tehnologică, în care se află montat un transportor cu cupe. Acesta are o mișcare ascendent-descendentă pe verticală, cu viteză foarte mică.

Materialul biologic este așezat în cupe și, prin mișcarea ascendent-descendentă a transportorului, este expus la lumină și temperatură constantă.

Sursa de căldură este poziționată la baza incintei tehnologice, într-o fosă, astfel încât căldura urcă până la partea superioară a incintei, încălzind atât aerul, cât și transportorul cu cupe. Sera este prevăzută cu ferestre la partea inferioară și cu un acoperiș rabatabil. Modelul experimental propus în cadrul proiectului a fost construit din materiale de ultimă oră și înglobează tehnica de vârf.

Potrivit proiectului, noua seră verticală este prevăzută cu șase transportoare, având o amprentă la sol de 135 metri pătrați și suprafața cultivată de 504 metri pătrați.

Această seră verticală aduce o serie de avantaje atât pentru plante cât și pentru oamenii care muncesc în astfel de spații. Este vizată, în primul rând, reducerea tratamentelor chimice aplicate, condiţiile de mediu putând fi controlate în totalitate, spre deosebire de celelalte tipuri de spaţii protejate;

Se mai urmărește îmbunătățirea condiţiilor de muncă în seră, fără riscul unor îmbolnăviri profesionale. Crește, de asemenea, eficienţa energetică la producerea răsadurilor și se asigură automatizarea completă a proceselor din interiorul serei. Un alt obiectiv va fi producerea de material biologic de calitate.

Proiectul, realizat în cadrul Programului Sectorial ADER, are o valoare de un milion de lei și va prezentat pe 20 iulie cu ocazia Zilei Porților Deschise la SCDL Buzău. Tot atunci vor fi prezentate și alte proiecte derulate de cercetătorii buzoieni, dar și rezultatele uimitoare obținute în ultimii ani.

Participanții la eveniment vor putea vizita și expoziția cu soiuri și hibrizi de legume, creații ale unității de la Buzău. Recent, cercetătorii buzoieni au anunțat că au câștigat cinci proiecte în valoare de 2,4 milioane de lei pe care le vor implementa în perioada 2023- 2026.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Actualitate

Împrumutul rapid: Când timpul este esential

În lumea finanțelor personale, un împrumut rapid poate oferi soluții rapide și eficiente dacă te confrunți cu probleme financiare urgente sau imprevizibile. Asemenea unui buton