Autoturisme și căruțe confiscate de jandarmi de la hoții de lemne din pădurile Buzăului

Toleranţă zero din partea jandarmilor faţă de orice încălcare a legii sau a acţiunilor ce duc la degradarea ireversibilă a pădurilor. De la începutul acestui an, jandarmii buzoieni au confiscat patru autoutilitare și nouă căruțe de la persoanele prinse că taie ilegal copaci. Amenzile aplicate au depășit 120.000 de lei.

În primele trei luni ale anului, jandarmii buzoieni au executat un număr de 37 de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în domeniul silvic, în urma acestora fiind constate opt infracţiuni, șase în acţiuni independente şi două în cooperare cu alte instituţii, respectiv 53 de contravenţii.

Amenzile aplicate au fost în cuantum de 128.000 lei, agenţii constatatori ai Jandarmeriei buzoiene recuperând şi confiscând cca. 28 mc. material lemnos. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a patru mijloace auto de tip autoutilitară, nouă atelaje hipo şi patru motofierăstraie, bunuri care au fost folosite la săvârşirea faptelor de natură infracţională sau contravenţională.

În următoarea perioadă jandarmii buzoieni vor intensifica acţiunile pe linia protejării fondului forestier şi vor manifesta toleranţă zero faţă de orice încălcare a legii sau a acţiunilor ce duc la degradarea ireversibilă a pădurilor.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI