Autoturism avariat de un pom rupt de vijelia de azi-noapte

Vijelia de miercuri noapte a avut urmări, în municipiul Buzău. Din cauza vântului puternic, un corcoduș aflat în vecinătatea unui bloc din în cartierul Nicolae Bălcescu, în zona Pieței Crâng, s-a rupt și a căzut pe un autoturism Audi parcat în vecinătate. Plafonul mașinii a fost avariat serios. Din fericire, nu au existat victime.

Dimineață, proprietarul a chemat pompierii și spune că va cere despăgubiri de la Primăria Buzău. la răspundere ar putea fi trasă și administrația blocului.

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o atenționare Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice și vijelii care vor afecta Buzăul și alte 35 de județe, precum și municipiul București, începând din după-amiaza zilei de miercuri până joi noapte la ora 23.00.

Potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a țării și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă care vor depăși 20…30 l/mp și pe spații restrânse 50…70 l/mp. Astfel de fenomene vor fi în cursul zilei de joi, 8 iunie, și în partea de sud-est a țării.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI