Autoritățile din Buzău au decis interzicerea accesului auto în parcul Crâng

Consilierii municipali au aprobat, vineri, proiectul de hotărâre privind restricționarea accesului tuturor categoriilor de autovehicule în Parcul Crâng din municipiul Buzău. Măsura va intra în vigoare în cel mult două săptămâni iar nerespectarea ei se va sancţiona cu amendă contravenţională de până la 2.500 de lei.

Vineri, în ședința Consiliului Local Buzău pentru a fost decisă interzicerea accesului auto în parcul Crâng, cu 13 pentru, 7 împotrivă și 2 abțineri.

Restricția prevede însă și excepții. Societățile comerciale care își desfășoară activitatea în Parcul Crâng pot face aprovizionarea zilnic, între orele 06.00 și 09.00.

De asemenea, restaurantele care organizează evenimente în week-end și în zilele de sărbători legale beneficiază de câte zece permise de acces fiecare, valabile în intervalul sâmbătă orele 19.00 – duminică orele 06.00 și duminică orele 19.00 – luni orele 06.00, respectiv în ziua de sărbătoare legală orele 19.00 – a doua zi orele 6.00.

Teoretic, ar trebui ca în Crâng să poată staționa maximum 40 de mașini atunci când se întâmplă să fie evenimente în toate cele patru locații, Max, New Generation, Conacul Trandafirilor și La Seratta. Paza va fi asigurată de Poliția Locală.

În aceleași zile și intervale orare este permis și accesul taximetrelor. Dacă însă un alt șofer va dori să pătrundă cu mașina pe una dintre cele două alei, el va fi oprit de un filtru al Poliției Locale care va funcționa aici permanent.

Tot în perioada care urmează se va trece la realizarea unui model de permis în baza căruia să fie permis accesul.

Inițiatorul proiectului, liberalul Constantin Ionescu, nu a fost mulțumit de amendamentul care prevede acordarea a câte zece autorizații de acces pentru fiecare din cele patru localuri.

„Domnule primar ați legalizat șmecheria. Toți șmecherii vor intra cu mașina în Crâng și în continuare. Vor da acele permise, care nu sunt nominale, de la unul la altul și vor intra toți. Din acest motiv noi, de la PNL, vom vota împotrivă”, a anunțat Constantin Ionescu.

„Dar nu e adevărat. Uitați, eu personal voi înmâna acele zece permise. Va fi poliție locală acolo la barieră, nu va intra niciunul în plus”, a fost reacția primarului Constantin Toma.
Conform aceluiași proiect, accesul în Parcul Crâng pe aleea dinspre strada General Grigore Baștan este permis.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI