Autoritățile caută vinovații de răspândirea pestei porcine africane în două comune de lângă municipiul Buzău

Pesta porcină africană a fost depistată în gospodării din Vadu Pașii și din satul Boboc, comuna Cochirleanca, iar autoritățile încearcă să stabilească cine sunt vinovații. Traficul necontrolat de porci din zonele cu focare active de pestă porcină africană, mai ales din județul Brăila, ar fi sursa răspândirii bolii. Polițiștii efectuează cercetări și spun că există indicii ale unor fapte de natură penală.

În comuna Vadu Pașii, virusul a fost confirmat zilele trecute, prin teste de laborator, la porcii dintr-o gospodărie particulară și dintr-o microfermă înființatăde o persoană fizică autorizată, cu fonduri europene.

În ambele cazuri, s-a realizat dezinfecția, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, uciderea porcinelor (două capete în gospodăria individuală și șapte în exploatația comercială) fiind executată încă de la suspicionare, precum și ecarisarea carcaselor.

Cei doi porci din gospodăria individuală au fost achiziționați, fără documente, din microfermă. Nu este clar câți porci au fost vânduți și în ce localități au ajuns aceștia ancheta epidemiologică fiind în desfășurare, potrivit oficialului DSVSA Buzău.

Autoritățile spun însă că aceste noi cazuri nu ar avea legătură cu asistentul veterinar din Focșănei unde a fost confirmat primul focar.

La sfârșitul săptămânii trecute, a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane la porcii dintr-o altă gospodărie particulară aflată la marginea localității Boboc, comuna Cochirleanca.

Autoritățile sanitar-veterinare au fost anunțate printr-un apel la 112 că acolo ar fi un porc mort.
O echipă a DSVSA s-a deplasat la fața locului și a mai des­coperit resturi din cadavrul altui porc, de cel puțin patru zile, din care se hrăneau câinii din curte.

Imediat, gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, s-a realizat dezinfecția, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport. Porcii găsiți acolo au fost uciși, iar carcasele ecarisate.

În toate cazurile, ancheta epidemiologică este în curs, iar responsabilii DSVSA Buzău promit că datele și informațiile culese, în măsura în care vor depăși sfera ocupațională a instituției, vor fi înaintate Inspectoratului de Poliție Județean Buzău pentru activități și acțiuni specifice, astfel încât, printr-un efort conjugat să fie identificată sursa virală.

Comandantul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, comisar-șef Laurențiu Pantazi, spune că se fac cercetări și că există indicii ale unor fapte de natură penală. ”Sunt suspiciuni, suntem în fază de documentare în a identifica persoanele respective și a do­cumenta dacă activitatea lor poate fi sancționată pe competențele noastre, ca infracțiune sau ca și contravenție”, a precizat comisarul-șef Laurențiu Pantazi.

La această dată, pesta porcină africană în jud. Buzău evoluează în nouă focare din exploatații non profesionale și o exploatație comercială, declarate în șapte localități, respectiv în satul Mărgăriți – comuna Beceni, satul Gura Dimienii – comuna Beceni, satul Amara – comuna Balta Albă (două focare), satul Vadu Pașii – comuna Vadu Pașii (trei focare), satul Focșănei – comuna Vadu Pașii, satul Scurtești – comuna Vadu Pașii și satul Boboc – comuna Cochirleanca – două focare, precum și un caz la mistreț pe raza Fondului de vânătoare 41 Beceni.

Cele mai multe sunt focare noi, deschise de la începutul acestui an.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI