Autoritățile au închis definitiv un centru de plasament din Buzău. Unde au ajuns copiii cazați aici

Centrul de plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Buzău devine prima unitate din subordinea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău care își încetează activitatea. Cei mai mulți dintre micii beneficiari au fost plasați în apartamente de tip familial.

Închiderea centrului a fost pregătită de acum de doi ani, timp în care, cu sprijinul Fundației SERA România, unii dintre copii au fost reintegrați în familie, iar cei în cazul cărora reintegrarea în familie nu a fost posibilă au fost plasați în apartamente de tip familial.

Valoarea estimată a proiectului de închidere este de 100.000 euro, din care un procent de 60% este asumat de Fundația SERA România, iar 40%, de către Consiliul Județean Buzău, care a alocat fonduri pentru achiziționarea a patru apartamente.

În viitor, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău va închide și Centrul rezidential pentru recuperarea si reabilitarea copilului cu tulburări de comportament nr. 5 din Beceni.

Procedurile de închidere a celor două centre se înscriu în programul național de dezinstituționalizare a copiilor aflați în centrele de plasament aparținând sistemului de protectie, proces asumat de România prin acordul de parteneriat aprobat de Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020.

Fii Reporter