joi, 28 martie, 2024

Au fost prinși hoții care tăiau cauciucuri la ieșire din București. Printre păgubiți sunt și buzoieni

Au fost prinși hoții care tăiau cauciucuri la ieșire din București. Printre păgubiți sunt și buzoieni

Facebook
Twitter
Email

Banda de hoți care furau din autoturisme după ce tăiau roțile iar șoferii erau nevoiți să oprească pentru a remedia pana a fost anihilată. Este vorba despre ilfoveni care operau la ieșirea din București. Le-au picat în plasă și câțiva buzoieni. La 20.000 de lei se ridică prejudiciul produs de aceștia în perioada iulie-august.

Miercuri dimineață, polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au efectuat trei percheziții în municipiul București și în județul Ilfov, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt din autoturisme.

Patru mandate de aducere sunt puse în executare. Din cercetări a rezultat faptul că persoanele bănuite ar fi săvârșit șase furturi din autovehicule în județele Prahova, Vaslui, Bacău, Harghita și Buzău, în perioada iulie- august.

În fapt, aceștia ar fi vizat în special autovehicule aflate în deplasare, în zone de reducere a vitezei, iar după înțeparea roților, pe timpul efectuării reparației anvelopei de către victimă, sustrăgeau bunuri și bani din autoturisme. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la 20.000 de lei.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.