Angajat al societății Electrica Buzău, electrocutat în timp ce repara un transformator

Un tânăr electrician din Pogoanele a murit, vineri, în timp ce efectua o lucrare la rețeaua de curent de pe raza satului Maxenu. Bogdan Cazacu, în vârstă de 29 de ani, s-a electrocutat în timp ce încerca să repare un transformator. Tânărul urma să se căsătorească în toamna acestui an.

Bogdan lucra alături de câțiva colegi la o stație electrică din localitatea Maxenu. Echipa lui fusese chemată pentru a remedia o avarie apărută la unul dintre transformatoare. Cel mai probabil, o eroare umană a dus la nenorocire, spun surse din rândul anchetei.

În timpul unei banale intervenții, Bogdan a atins instalația electrică, fiind convinsd că pe fire nu mai există tensiune. Aparatul a explodat pur și simplu, iar arcul electric l-a aruncat la pământ, echipajul de pe ambulanță găsindu-l pe tânăr carbonizat.

Tânărul n-a avut nicio șansă, eforturile de resuscitare ale medicilor fiind zadarnice. Poliția, procurorii și inspectorii ITM au descins imediat la locul tragediei, în cauză fiind deschisă o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul de muncă.

Bogdan Cazacu era logodit și urma să se căsătorească în luna octombrie, însă rudele se pregătesc acum de înmormântare. Mama tânărului a leșinat în momentul în care a primit vestea, primind ajutor medical din partea unei ambulanțe trimise la fața locului.

Fii Reporter
Loading...