Anchetă la Boboc, după ce un pilot a fost găsit mort într-unul dintre dormitoarele Școlii de Aplicație

Arhivă

Procurori militari au descins, vineri, în unitatea de aviație de la Boboc, pentru a ancheta moartea subită a unui pilot în vârstă de 39 de ani. Ofițerul fusese detașat de la Baza Aeriană Otopeni, pentru cursuri de specialitate, iar în această dimineață a fost găsit fără suflare în camera în care era cazat.

Ironia a făcut ca în această dimineață, la raport, căpitanul Cristian Vasilică să fie dat prezent. Trupul inert al acestuia a fost descoperit la câteva zeci de minute distanță, după ce colegii săi i-au constatat lipsa de la cursuri. De fel din Botoșani, ofițerul Vasilică fusese detașat de la Baza Aeriană Otopeni, pentru perfecționare cu specialiștii Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene de la Boboc.

Corpul neînsufleţit al militarului a fost transportat la serviciul de medicină legală din Buzău, pentru efectuarea necropsiei. Ancheta demarată de procurorii criminalişti vizează o moarte subită din cauze naturale, ipoteză întărită şi de surse medicale, care spun că militarul ar fi decedat în urma unui infarct.

cristian-vasilicaAnchetatorii trebuie să stabilească acum cauza exactă a morții ofițerului de aviație iar cercetările ar putea fi extinse și la nivelul comisiilor medicale prin care toți militarii naviganți trec periodic. Asta, în cazul în care necropsia va stabili că bărbatul suferea de o boală cronică gravă, dar nedepistată sau nedeclarată.

Cristian Vasilică era și actor, absolvent al Universității Hyperion din București, iar în timpul liber urca pe scena teatrelor din Capitală. Colegii săi sunt acum terifiați, mai ales că Vasilică este al patrulea actor care se stinge în această săptămână, după Ioan Gyuri Pascu, Sebastian Papaiani și Aurelian Preda.

”Mi-e greu să scriu, să exprim durerea asta. Împreună am trăit multe momente frumoase, am zburat, am râs, am făcut echipă și acum…și acum trebuie să ne spunem adio. Aviația militară ne-a unit și ne-a făcut să vedem altfel lumea, mai frumoasă și mai veselă”, a scris Roxana Ciuhulescu, prietenă bună a lui Cristian Vasilică, pe pagina sa de Facebook.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI