Amendă de 400.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere a închiderii fostei rafinării din Râmnicu Sărat

Autorităţile buzoiene au recunoscut că au pierdut lupta cu deţinătorul rafinăriei Venus Oilreg din Râmnicu Sărat, în ciuda eforturilor depuse pentru a-l obliga să închidă depozitul de deşeuri petroliere, conform cerinţelor Comisiei Europene. Termenul nu va fi respectat, din cauza unor lacune în legislaţia de mediu.

În aceste condiţii, cazul de la Buzău ar putea conduce la amenzi şi mai mari pentru România, după declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement. În alte două situaţii, autorităţile judeţului au reuşit să grăbească închiderea depozitelor ilegale.

Cele mai mari probleme la fosta rafinărie Venus Oilreg, aflată în faliment, unde sunt depozitate gudroane acide şi reziduuri petroliere lucrurile sunt mai complicate. De mai bine de cinci ani autorităţile buzoiene încearcă să rezolve problema de la rafinăria din Râmnicu Sărat.

La începutul acestei luni, Garda de Mediu a cerut deţinătorului terenului, SC Remat Metal Master SRL, să solicite acordul de mediu pentru proiectul de închidere a depozitului, termenulul de realizare fiind 31 octombrie 2018.

Cum societatea în cauză este şi ea în insolvenţă şi nu dispune de fondurile necesare, s-a propus Primăriei Râmnicu Sărat încheierea unui contract de superficie între SC Remat Metal Master SRL şi municipiul Râmnicu Sărat, astfel încât municipalitatea să acceseze un program de finanţare.

Potrivit prefectului Carmen Ichim, soluţia a picat, nefiind legală, fiind necesar ca primăria să deţină în proprietate terenul, astfel că procedurile de închidere a depozitului devin tot mai greoaie.

”La Venus Oilreg, din păcate, până acum nu s-a făcut nimic. De ce? Pentru că este societate comercială şi noi, ca instituţii, în afară de Garda de Mediu, care să aplice sancţiuni şi de Agenţia de Mediu să dea acte reglementare, altceva nu se poate face. (…) Când ai o societate comercială mai greu intervii şi nici nu ai pârghii suficiente decât cele de constrângere. Chiar dacă Consiliul local Rm. Sărat va lua o decizie în acest sens ea nu este legală. Instituţia Prefectului nu are cum să-i dea viza de legalitate”, a declarat prefectul Carmen Ichim.

Comisia Europeană a dat în judecată România pentru faptul că nu a închis şi reabilitat 68 de depozite ilegale de deşeuri, considerate un risc grav pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu. Amenzile pentru statul român pot ajunge chiar şi până la peste 140.000 euro pentru fiecare zi de întârziere.

”Stăm ca şi pe un butoi de pulbere. Este prima procedură de infringement împotriva Statului Român şi care se soldează cu penalitate deja comunicată Ministerului Mediului şi dacă nu acţionăm cu toate forţele s-ar putea să ajungem noi, judeţul Buzău, să plătim. Şi aici avem o problemă”, a precizat prefectul Carmen Ichim în şedinţa Colegiului Prefectural.

Tribunalul Curţii Europene a stabilit deja cuantumul sancţiunii împotriva statului român, la 400.000 euro sumă forfetară pentru fiecare depozit neînchis şi plata unor penalităţi de 134.000 de euro care pot fi aplicate pe fiecare zi de întârziere. Urmează ca sentinţa scrisă să fie transmisă Ministerului Mediului în termen de 30 de zile, însă autorităţile responsabile, implicit cele locale, abia acum au conştientizat cu adevărat cât de dură este sancţiunea pentru modul indolent cu care au tratat, timp de zece ani, aceste probleme.

Dintre cele 68 de depozite de deşeuri neconforme pentru care România a fost dată în judecată de Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a UE, printr-o cerere introdusă la data de 23 mai 2017, din cauză că nu şi-a respectat angajamentele de mediu luate cu ani buni în urmă, în judeţul Buzău sunt trei, două fiind în municipiul Râmnicu Sărat.

Fii Reporter