Ambulatoriul Spitalului Județean Buzău va fi modernizat printr-un proiect cu fonduri europene

Peste doi ani, toate cabinetele Spitalului Județean de Urgență Buzău vor fi dotate cu aparatură nouă, în urma unui proiect cu fonduri europene al Consiliul Județean.

Dotarea policlinicii Spitalului Județean de Urgență Buzău, proiect care se va implementa începând de luni, va consta în achiziția de aparatură medicală nouă și performantă pentru toate cabinetele și laboratoarele, dar și în instruirea personalului medical cu privire la utilizarea noilor echipamente.

Printre cele mai importante echipamente medicale ce se vor achiziționa se numără un computer tomograf și un ecograf Doppler. Aparatele cumpărate sunt moderne, performante, cu consum redus de energie.

Proiectul are o valoare totală de 10 milioane de lei, două treimi fiind fonduri europene nerambursabile. Data estimată pentru finalizarea proiectului de dotare cu aparatură nouă a cabineltelor și laboratoarelor din Spitalul Județean este mai 2021.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI