Alte două victime din accidentul de lângă Pogoanele au ajuns în spitale din București. Tractoristul vinovat a ajuns în arest

Tractoristul de 40 ani care a provocat accidentul de lângă Pogoanele a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost condus la Judecătoria Pogoanele cu propunere de arestare preventivă. Între timp, numărul victimelor transferate la clinici din Capitală a ajuns la trei, alți cinci fiind în continuare în Spitalul Județean.

UPDATE În urma prezentării în fața magistraților din cadrul Judecătoriei Pogoanele, bărbatul a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În afara gravidei trimise cu elicopterul la Spitalul Universitar de Urgență, alți doi pacienți au ajuns pe mâna medicilor din București. Unul se află la Facultatea de Stomatologie, pentru că prezintă leziuni de ordin buco-maxilar, iar celălalt, la Neurochirurgie.

Alți șapte răniți în accidentul de aseară sunt internați pe diferite secții ale spitalului din Buzău, starea lor fiind bună.

Zece persoane au fost rănite, joi seară, pe DN 2C, la Călțuna, într-unul dintre cele mai grave accidente de circulație produse în această vară în județul Buzău.

Evenimentul s-a produs în momentul în care bărbatul din Pogoanele aflat la volanul tractorului agricol ar fi intrat de pe câmp pe şoseaua naţională, fără a acorda prioritate microbuzului.

Din impact, microbuzul s-a răsturnat şi a acrosat un autoturism care circula regulamentar din sens opus, dinspre Pogoanele către Buzău.

După ce a produs accidentul, tractoristul a fugit și a fost găsit câteva ore mai târziu, la Pogoanele, localitate de unde provine. Individul era în stare avansată de ebrietate, având o alcoolemie de 0.80 mg/l in aerul expirat.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și a fost condus la Judecătoria Pogoanele cu propunere de arestare preventivă.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI