Aeroport la Boboc. Se află în proiect amenajarea unui terminal pentru pasageri și marfă, lângă baza militară

Primăria municipiului Buzău a lansat în dezbatere publică şapte proiecte majore de dezvoltare a oraşului, printre priorităţi numărându-se construirea unui terminal pentru transport persoane şi marfă pe Aeroportul militar de la Boboc, a anunțat edilul Constantin Toma.

”Există foarte multe solicitări din partea unor firme şi oameni de afaceri din întreg sud-estul ţării, precum şi din Moldova, am obţinut deja avizul din partea MApN, un terminal pentru marfă şi călători ar ajuta pentru dezvoltarea economică a acestei regiuni, dar şi a Moldovei de sud.”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Potrivit sursei citate, celelalte proiecte se referă la construcţia Centurii de Est a Buzăului, înfiinţarea unei pieţe de gros şi a unui centru de logistică cu depozite frigorifice pentru legume-fructe, înfiinţarea unui parc industrial, realizarea Centrului de recreere şi sport Parcul Tineretului, transformarea Pădurii Crâng de 182 ha în parc, precum şi reabilitarea şi amenajarea Domeniului Marghiloman.

Unele dintre proiecte pot fi finanţate de Banca Mondială, instituţie care a anunţat facilităţi şi împrumuturi pentru proiectele solicitate de către comunităţile locale, a mai menţionat primarul buzoian.

 

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI