Adrian și Ricardo, tinerii care și-au pierdut viața în accidentul de la Tisău

În accidentul de la Tisău și-au pierdut viața Adrian Stupinaru, șoferul de 28 de ani, și Ricardo Câmpeanu, pasagerul de 24 de ani. Gabriel Manafu, pasagerul de pe bancheta din spate, de 45 de ani, e în stare gravă la spital. Toți trei se întorceau la ora trei dimineața de la un club din Buzău.

Adrian și Ricardo, ambii din satul Grăjdana, erau prieteni din copilărie. Adrian Stupinaru lucra în Marea Britanie și venise în țară pentru a petrece sărbătorile alături de familie. Peste câteva zile, el ar fi trebuit să părăsească țara pentru a se întoarce la muncă.

Prietenul său, Ricardo Câmpeanu, a lăsat în urmă o familie îndurerată și zeci de prieteni care nu înțeleg acum ce a fost în mintea tinerilor în momentul în care au călcat prea tare pedeala de accelerație. Cei doi lasă în urmă îndurerați câte o soră și pe cei doi părinți.

Pe fondul vitezei excesive și al neatenției, Adrian a scăpat BMW-ul de sub control, a intrat pe contrasens, a lovit mai multe podețe, a retezat un copac, a rupt un gard și s-a oprit în curtea unui sătean din Grăjdana, comuna Tisău.

VIDEO Doi tineri au murit după ce au făcut prăpăd cu BMW-ul pe un drum judeţean din Buzău

Fii Reporter