Actualul primar al Buzăului, Constantin Toma (PSD), câștigă un nou mandat

Conform rezultatelor comunicate din secţiile de votare, actualul primar al Buzăului, Constantin Toma, câştigă cel de-al doilea mandat la conducerea municipiului, cu un scor categoric în faţa următorului clasat, liberalul Adrian Zoican.

UPDATE Constantin Toma a obținut 78% dintre voturile buzoienilor care s-au prezentat la urne. Adrian Zoican, (PNL) a strâns 7,3%, iar ceilalți candidați au obținut sub 5%. Constantin Florescu (PMP) a obținut 4,4%, Irinel Cârstea (USR), 4,1%, Constantintin Ionescu (Pro România), 2,4%, iar Ion Viorel (ALDE), 1,5%.

PSD Buzău a scos un scor mare și la Consiliul Local al Municipiului Buzău:

PSD 61,4 %
PNL 13,8%
USR 7%
PMP 6,4%
ALDE 4,7%
Pro România 3,1%

Social-democrații câștigă și la Consiliul Județean. Președintele actual, Petre Emanoil Neagu, a obținut 60,37 la sută, urmat de liberalul Cristinel Romanescu, cu 17,28 la sută, Ștean Gabriel Ionică (USR-PLUS), cu 10,93 la sută și Adrian Mocanu (PMP), cu 5,78 la sută.

La Consiliul Județean, Alianța PRO Buzău (PSD-PRO România) a obținut 60,05 la sută, Partidul Național Liberal 16,38 la sută, Alianța USR-PLUS 11,20 la sută, Partidul Mișcarea Populară 8,13 la sută, iar Alianța Liberalilor și Democraților 4,23 la sută.

UPDATE ”Mulțumesc buzoienilor pentru că fără ei nu aveam nicio șansă. Este un rezultat pe care îl consider normal. S-a muncit foarte mult, uneori riscându-mi sănătatea și chiar libertatea. Avem cu siguranță și în CLM Buzău majoritatea. Vor fi 4 ani istorici și Buzăul va face un pas mare, va deveni unul dintre cele mai frumoase din România”, a declarat Constantin Toma.

După numărarea voturilor din trei secții de la Școala George Emil Palade, social-democratul Constantin Toma depășește 70% iar în cazul Consiliului Local Municipal, PSD Buzău obține în jur de 60% dintre voturi.

Reprezentanții PSD Buzău au început să-l felicite fostul și viitorul edil-șef al municipiului Buzău.

”Vreau să-l felicit pe colegul meu, Constantin Toma, care va fi primar încă 4 ani. Așteptăm rezultatele de la județ, pentru că e o arie mai mare de acoperire, dar sper ca și la Consiliul Județean să putem câștiga alegerile pentru ca împreună să ne ducem mai departe proiectele”, a declarat Petre Emanoil Neagu, candidatul PSD la șefia CJ Buzău.

Un număr de 200.692 buzoieni au votat duminică, adică 52,78% dintre cei 380.180 de alegători înscrişi pe listele permanente şi cele complementare.

În cele cinci municipii şi oraşe au votat, până la ora 21.00, 66.212 de persoane, iar în comunele judeţului, 134.480 buzoieni.

În municipiul Buzău au votat 38.878 persoane (35,68%), iar în Râmnicu Sărat, 13.810 alegători (42,87%).

Fii Reporter