sâmbătă, 15 iunie, 2024

Accidente grave pe drumurile din Buzău, cu motocicliști implicați. Trei tineri au fost răniți

Accidente grave pe drumurile din Buzău, cu motocicliști implicați. Trei tineri au fost răniți

Facebook
Twitter
Email

Trei motocicliști au fost transportați de urgență la Spitalul Județean din Buzău, după ce au suferit răni grave, în urma unor incidente rutiere produse în localitățile Moteoru, Berca și Pătârlagele.

Primul accident s-a produs duminică la ieșire din stațiunea Sărată Monteoru după ce o motocuclistă de 30 de ani, din Brașov, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat pe drumul către Leiculești.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a motociclistei, acesta fiind preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Un alt accident grav în care a fost implicat un motociclist s-a produs pe DJ102F, în comuna Berca.

Un autovehicul condus de un șofer de 75 de ani, din Berca, a pătruns pe DJ102 F de pe un drum lateral, și a lovit în plin o motocicletă condusă pe DJ102F, dinspre Berca spre DN10, de un către un tânăr de 35 de ani, din Pârscov.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a motociclistului care a fost preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Ultimul accident în care a fost implicat un motociclist s-a produs duminică după amiază pe DN10, în orașul Pătârlagele.

Un motociclist de 24 de ani, din București, care circula pe direcția Brașov către Buzău, a pierdut controlul asupra direcției, împrejurare în care s-a răsturnat.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a motociclistului, acesta fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.