duminică, 23 iunie, 2024

Accident rutier cu patru răniți, în localitatea buzoiană Vintilă Vodă

Accident rutier cu patru răniți, în localitatea buzoiană Vintilă Vodă

Facebook
Twitter
Email

Traficul auto pe DJ 203K a fost restricționat în localitatea Vintilă Vodă, din cauza unui accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane.

Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce conducea un autoturism pe direcția Lopătari către Buzău, un șofer în vârstă de 30 de ani, din Bisoca, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe aceeași direcție de mers la volanul căruia se afla un conducător auto de 54 de ani, din Bisoca.

Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea a patru persoane. Este vorba despre șoferul de 30 de ani, doi pasageri ai acestuia, o femeie în vârstă de 33 de ani și un bărbat în vârstă 30 de ani, ambii din Bisoca și o pasageră de 49 de ani, din Bisoca din mașina bărbatului de 54 de ani.

Cei patru răniți au fost preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.