marți, 15 octombrie, 2024

Accident în Buzău. Un Logan a ajuns cu roțile în sus după impactul cu o mașină electrică

Accident în Buzău. Un Logan a ajuns cu roțile în sus după impactul cu o mașină electrică

Facebook
Twitter
Email

Un accident spectaculos a avut loc, joi după-amiază, în municipiul Buzău, pe fondul unei neacordări de prioritate. Unul dintre autoturismele implicate s-a dat de mai multe ori peste cap. Coliziunea s-a produs pe strada Caraiman, la intersecție cu strada Mihai Eminescu.

Un autoturism Dacia Logan, condus de un tânăr de 19 ani, a ajuns cu roțile în sus după impactul cu un BMW electric. Acesta din urmă circula regulamentar pe strada Caraiman, dinspre rondul din cartierul Titulescu, când a intrat în coliziune cu Loganul.

„L-am văzut, a venit din lateral, s-a oprit aproape de mijlocul străzii. Am crezut că mă lasă să trec. Dar cu două-trei secunde înainte să trec, a zbughit-o deodată prin fața mea. Am pus frână, dar n-am putut evita impactul. Am lovit Loganul în portiera șoferului”, a declarat șoferul mașinii electrice.

Șoferul de 19 ani din Logan a reușit să iasă singur din mașină. Pentru că acuza dureri abdominale, a fost transportat la spital. Tânărul avea permis de aproximativ un an de zile. Ambele mașini au suferit daune serioase. BMW-ul electric fusese achiziționat la mâna a doua de proprietar, în urmă cu două luni, cu suma de 20 de mii de euro.

Mai multe accidente rutiere au avut loc pe drumurile din Buzău în cursul zilei de joi. Cinci persoane au fost rănite în urma unei coliziuni produse pe DN 2C, la ieșire din Pogoanele. Au fost implicate două autovehicule.

Coliziunea s-a produs între autoturismul condus pe direcția Călțuna către Pogoanele de către o șoferiță în vârstă de 50 de ani și mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto de 20 de ani, din Smeeni.

În cele două autoturisme erau cinci persoane. Din fericire, în urma impactului, doar trei persoane au ajuns la spital, celelalte două persoane au avut nevoie de îngriji medicale la fața locului pentru răni minore.

„Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului din Smeeni și a altor doi pasageri din mașina acestuia, în vârstă de 19 și 22 de ani, din aceeași localitate”, a informat IPJ Buzău.

Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.