joi, 22 februarie, 2024

Accident grav pe DN1B! O femeie a fost lovită în plin de o autoutilitară

Accident grav pe DN1B! O femeie a fost lovită în plin de o autoutilitară

Facebook
Twitter
Email

Joi, în localitatea buzoiană Ulmeni, pe DN 1 B, s-a produs un grav accident de circulaţie. O femeie a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost lovită de o autoutilitară condusă de un tânăr în vârstă de 26 de ani din Brăila. Accidentul s-a produs în jurul orei 15.30, chiar în zona limitatoarelor de viteză din apropierea unei treceri pentru pietoni. Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost lovită în momentul în care încerca să traverseze şoseaua printr-un loc nepermis. Şoferul autoutilitarei spune că, deşi nu circula cu viteză, nu a avut timp să o evite pe femeie.

Un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean a fost solicitat pentru a-i acorda îngrijiri medicale victimei. Rănile suferite de buzoiancă erau destul de grave, motiv pentru care femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili dacă şoferul utilitarei are şi el o parte de vină în producerea acestui accident.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.