VIDEO A fost votat regulamentul de conviețuire socială. De la 1 decembrie, va fi sancționat uscatul rufelor în balcoanele deschise

Regulamentul de conviețuire socială, cu reguli foarte stricte pentru proprietarii de apartamente din Buzău, a stârnit ample polemici astăzi în Consiliului Local. Contestatarii regulamentului acuză că în document sunt incluse câteva reguli aberante, precum amendarea proprietarilor care usucă rufe pe balcon sau celor care bat covoarele în spatele blocului. Regulamentul a trecut însă de votul consilierilor și va intra în vigoare de al 1 decembrie 2017.

De luna viitoare, municipiul Buzău va avea un regulament de conviețuire socială, care impune numeroase interdicţii cetăţenilor, menite, spun inițiatorii, să îndrepte comportamentul public. Oamenii vor fi obligaţi, de exemplu, să nu mai bată covoarele în spatele blocurilor sau să nu mai întindă rufele, la uscat, în balcoanele deschise sau în afara lor.

Aceste două reguli au fost vehement contestate astazi de către consilierii liberali. După aprinse polemici, consilierii au admis punctele care interzic uscarea rufelor doar în balcoanele deschise, cu vedere spre stradă, celelalte nefiind afectate de noile prevederi.

Un alt punct al regulamentului contestat a impune asociațiilor de proprietari să păstreze curățenia în parcările din municipiu. Opozanții prevederii spun că această sarcină ar trebuie să revină societății de salubrizare a orașului.

Buzoienii care nu respectă prevederile noului regulament de conviețuire socială riscă avertisment sau amendă cuprinsă între 500 și 1.000 lei. Aceeaşi amendă se aplică de către polițiștii locali si în cazul în care persoanele scuipă pe domeniul public sau aruncă hârtii, dar și celor surprinși că scriu sau desenează pe faţadele blocurilor, clădirile, gardurile, monumentele şi statuile de pe raza municipiului Buzău.

Totodată, este interzisă ocuparea domeniul public cu materiale de construcţie sau depozitarea pe domeniul public de recipiente care conţin materiale de construcţii. În cazul societăților comerciale care încalcă noul regulament, amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.500 lei.

Fii Reporter