A fost panică în această dimineață în zona Gării CFR Râmnicu Sărat

Un incendiu a cuprins o magazie dezafectată iar pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere. Misiunea a fost îngreunată de vântul care suflă tare, dar și de materialele inflamabile din care era construit imobilul. Un pericol major l-a constituit și prezența în apropiere a unor vagoane cu benzină. Incendiul a fost lichidat dupa 5 ore, iar magazia, cu o suprafață de aproape 600 de mp., a ars în totalitate.

Incendiul a izbucnit la primele ore ale dimineții iar pompierii de la Detasamentul de Pompieri Rm. Sărat din cadrul ISU Buzău au intervenit imediat. La fața locului au ajuns trei autospeciale de stingere cu apă, dar și o autocisternă ce aparține primăriei. Pompierii au încercat să izoleze rapid focul, deoarece incendiul se manifestă cu flăcări mari, din cauza materialelor inflamabile din care era făcută magazia si a vantului care sufla cu putere.

Mai mult, în imediata apropiere se afla o garnitură de tren care transporta benzină, iar pericolul producerii unei tragedii era foarte mare.

Tot ca măsură de siguranță, salariații gării CFR Rm. Sărat au întrerupt alimentarea cu energie electrică. Magazia dezafectată, în suprafatță de aproximativ 600 de metri pătrați a ars în întregime. Pompierii au stabilit drept cauză focul deschis, pus cel mai probabil de oameni ai străzii care se adă
posteau noaptea aici.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI