A decedat buzoianul care a vrut să-și facă un selfie pe calea ferată

Eforturile medicilor buzoieni pentru salvarea tânărului electrocutat în timpul unui selfie pe calea ferată au fost zadarnice. Bărbatul s-a electrocutat, în dimineaţa zilei de 23 martie, după ce s-a urcat pe un vagon staţionat în Gara Buzău, în încercarea de a-şi face un selfie, cu care să-şi impresioneze prietenii.

Tânărul, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Mihăileşti, a fost găsit în stare gravă, cu arsuri severe pe corp şi pe faţă, fiind transportat cu Ambulanţa la Unitatea Primiri urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Pacientul s-a prezentat cu arsuri pe faţă de gradele I şi II, cu arsuri pe torace, abdomen, spate, pe un picior, de gradul I şi plagă deschisă piramidă nazală. A venit într-o stare gravă, dar era stabil hemodinamic şi respirator, după cum precizau reprezentanții spitalului.

Din păcate, victima nu a supraviețuit primelor 24 de ore critice. El a decedat la secţia Reanimare, de unde, dacă ar fi supravieţuit, ar fi urmat să fie transferat la secţia Chirurgie plastică, pentru realizarea unor intervenţii chirurgicale.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI