A ajuns pe mâna poliției, după ce a spart două biserici. Hoțul a furat încasările pe lumânări și iconițe

A așteptat terminarea slujbei religioase pentru a putea să fure în tihnă banii din chioșcul cu lumânări și obiecte bisericești. Este isprava unui infractor buzoian, care sâmbătă a vizitat două biserici din oraș, dar nu pentru a se închina, ci pentru a le prăda. Păcătosul a fost prins la numai două zile după comiterea furtului.

În cursul zilei de luni, poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliţia Municipiului Buzău au reţinut un buzoian în vârstă de 32 de ani bănuit de comiterea a două furturi din lăcaşe de cult de pe raza municipiului Buzău.
 
Faptele, sesizate Poliţiei în ziua de 3 octombrie, au fost înregistrate în evidenţe cu autor necunoscut.
 
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că bănuitul ar fi pătruns prin efracţie şi ar fi luat peste 2.000 de lei, bani găsiţi în incinta celor două biserici.
 
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului şi recuperarea prejudiciului.
 
Acesta  va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive.
 
Fii Reporter
DISTRIBUIȚI