Acasa » Articole pentru 6 decembrie 2013
Joi, a fost inaugurat la mănăstirea buzoiană Răteşti, din comuna Berca, Centrul social-filantropic „Sfânta Elisabeta“, slujba de binecuvântare fiind oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Centrul social-filantropic „Sfânta Elisabeta“ se adresează persoanelor aflate în situaţii economico-sociale sau medicale deosebite. Centrul funcţionează în subordinea Biroului de Asistenţă Socială al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei şi îşi va desfăşura activitatea în clădirea fostului Seminar Teologic Ortodox de fete. „După aproximativ trei luni de lucrare asiduă, Dumnezeu ne-a ajutat să ducem la bun sfârşit şi să consacrăm, prin această slujbă de sfinţire,...
Citeste mai multAutomotor Buzău a lansat vineri noul Peugeot 301, un model robust și generos. Peugeot 301 este destinat acelor piețe în care condițiile de drum sunt foarte dificile, iar spațiul interior este o necesitate de primă importanță. Este motivul pentru care aceste două aspecte au fost baza de pornire a proiectului și elementele de bază pentru echipa de design Peugeot. 301 a fost gândit pentru a deveni referința segmentului în materie de spațiu interior și durabilitate. Calități pentru o exploatare de lunga durată Încă de la debutul proiectului, cand au fost definite...
Citeste mai multConducătorul auto al autotrenului implicat vineri seară în accidentul rutier de la Limpeziș, județul Buzău, a fost reţinut de poliţişti buzoieni pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Sâmbătă, acesta a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Tânărul de 29 de ani, din Suceava, circula cu viteză prin localitate, spun martorii, acesta nemaiavând timp să frâneze la trecerea de pietoni, în momentul apariției fetițelor. În ziua de 5 aprilie, în jurul orei 18.00, a fost sesizată producerea unui accident de circulaţie pe DN2 E85, în localitatea Limpeziş....
Citeste mai mult