Istoria liniei de cale ferată Buzău – Nehoiașu: trebuia să lege Muntenia de Transilvania

Buzăul putea să fie legat de Brașov nu numai rutier, ci și printr-o linie directă de cale ferată, dacă autoritățile duceau la bun sfârșit un proiect de infrastructură feroviară, gândit cu peste un secol și jumătate în urmă. Au fost construite doar tronsoane locale, de la Buzău până la Nehoiu și din Hărman până la Întorsura Buzăului, însă nu s-a mai reușit și unirea lor. Lucrările s-au încheiat în perioada interbelică.

Despre linia ferată menită să străpungă munții și să lege provinciile istorice Muntenia și Transilvania, pe Valea Buzăului, au existat mențiuni încă din anul 1862. În textul unui memoriu despre dorința realizării „celui dintâi drum de fier din România Unită”, George Bariţiu (1812-1893), om politic şi ziarist, considera că viitorul traseu ar fi trebuit „să lege Giurgiul cu Bucureştiul şi, trecând prin Ploieşti, să se apropie de munţi”.
 
Materializarea proiectului de amenajare a liniei ferate transcarpatice avea să înceapă abia după patru decenii, la 24 martie 1907, când „Monitorul Oficial” publica în ediția cu numărul 276 textul Înaltului Decret Regal nr. 1129, prin care era aprobată construcţia viitoarei căi ferate particulare „de utilitate publică” Buzău – Nehoiaşu, primul tronson al proiectatei căi ferate Buzău – Braşov. (historia.ro. autor Andrei Berinde)  
 
Linia ferată dintre Buzău și Nehoiașu a fost construită de către Banca Marmoroch Blanc & Comp. Societate Anonimă, cu sediul la București, în conformitate cu prevederile actului de concesiune nr. 5431/12 martie 1907, ce i s-a acordat de către Ministerul Lucrărilor Publice, confirmat prin Înaltul Decret Regal nr. 1129/1907, publicat în Monitorul Oficial din 11/24 martie 1907. 
 
 
Dreptul de execuție a fost acordat Antreprizei Weiss – Vasilescu. Potrivit istoricului Valeriu Nicolescu, lucrările s-au încheiat în anul 1909, traseul căii ferate fiind preluat spre exploatare de la Marmoroch Blanc & Comp. Societate Anonimă de către Societatea Română a Căii Ferate Buzău – Nehoiașu, constituită în acest scop. 
 
Inaugurarea oficială a avut loc la 26 iulie /9 august 1909. Avea o lungime totală de 74 kilometri și era folosită pentru transportul de călători și mărfuri, în special lemn și cherestea de la fabrica din Nehoiu. A avut statut de cale ferată particulară, fiind trecută în proprietatea statului la 15 august 1945, prin implicarea directă a ministrului Gheorghe Gheorghiu – Dej. 
 
Proiectul prevedea ca Nehoiașu să fie doar provizoriu punct terminus al liniei, existând în continuare intenția ca tronsonul de cale ferată să fie prelungit până la Brașov, ca alternativă la linia de pe Valea Prahovei, cât și pentru revigorarea economică a zonei și legătura directă cu porturile dunărene Brăila și Galați. 
 
 
Chiar dacă, în anul 1913, administraţia feroviară naţională prevedea realizarea unui studiu vizând prelungirea liniei până la Întorsura Buzăului, izbucnirea Primului Război Mondial a făcut ca această idee să fie abandonată.
 
În cadrul proiectului feroviar, au mai fost stipulate construirea tronsonului dintre Hărman și Întorsura Buzăului, amenajarea gării Întorsura Buzăului dar și săparea tunelului de la Teliu, din Muntii Buzăului, cel mai lung tunel feroviar din România (4.379 metri), proiectat astfel încât să nu stânjenească o eventuală dezvoltare ulterioară a necesarei legături transcarpatice.
 
După reunificarea României, realizarea unei noi legături feroviare transcarpatice revenea în actualitate, astfel că proiectul s-a regăsit în toate cele patru programe de dezvoltare ale reţelei feroviare naţionale, ce au fost elaborate succesiv între anii 1920-1926. 
 
”Prin legea publicată în Monitorul Oficial nr. 80 din data de 12 iulie 1923, linia Braşov-Buzău era considerată lucrare de utilitate publică, iar Direcţiei Generale a Căilor Ferate Române îi e acordat un credit în valoare de 100 de milioane de lei pentru realizarea sa.” (historia.ro, Andrei Berinde) 
 
Construcţia liniei de cale ferată a fost reluată în toamna anului 1923, şantierul fiind organizat de această dată în Transilvania, la Hărman, o mică staţie situată pe linia magistrală Braşov – Deda. După şapte ani şi jumătate, în ziua de 25 iunie 1931, la Întorsura Buzăului se auzea şuieratul primul tren. 
 
Din păcate, și aici lucrările s-au oprit brusc, ca și în cazul Nehoiașu, înregistrat cu 20 de ani în urmă. Motivul, de data aceasta, a fost criza geopolitică a Europei, care determina Direcţia Generală CFR să realoce aproape toate fondurile de care dispunea către alte proiecte mult mai necesare în cazul izbucnirii unui nou conflict militar. 
 
Astfel, segmentul de aproape 40 de kilometri de cale ferată care mai trebuia construit pentru a lega provinciile despărțite de Carpaţilor nu avea să mai fie realizat nici până în ziua de astăzi. Cele două staţii de cale ferată, de la Nehoiaşu și Întorsura Buzăului, rămân, pentru totdeauna, capetele unor linii ferate secundare.
 
Fii Reporter
DISTRIBUIȚI