Șoferul unui utilaj de deszăpezire, mort după ce a fost lovit de o maşină, pe DN 10 Buzău – Braşov

7260

Un şofer de pe un utilaj de deszăpezire care acţiona pe drumul naţional (DN) 10 Buzău – Braşov a murit, duminică, după ce a fost lovit de un autoturism. Şoferul acestuia ar fi pierdut controlul direcţiei iar maşina a derapat, izbindu-se de utilaj şi prinzându-l la mijloc pe şoferul acestuia. Victima ar fi coborât din utilaj ca să repare o defecţiune apărută la acesta.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, bărbatul de 60 de ani din Pătârlagele se afla, duminică, într-o alveolă, lângă utilajul de deszăpezire cu care acţiona pe DN 10 împrăştiind sare şi nisip.

Bărbatul a coborât din utilaj deoarece acesta s-ar fi stricat şi încerca să îl repare în momentul în care a fost lovit de un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 47 de ani.

foto-1

Potrivit reprezentanţilor IPJ Buzău, autoturismul mergea din direcţia Buzău către Nehoiu, iar şoferul ar fi pierdut control asupra direcţiei.

În urma impactului, muncitorul a murit în timp ce un pasager de 21 de ani din maşină şi şoferul acesteia au fost răniţi.

foto

Conducătorul auto, care a suferit răni uşoare, a fost transportat la spitalul din Nehoiu, în timp ce pasagerul, care are leziuni grave, a fost dus la Spitalul Judeţean Buzău.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili toate detaliile şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Comments

comments

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI