joi, 18 aprilie, 2024

O tânără din Buzău a murit în timpul concertului Zdob și Zdub

O tânără din Buzău a murit în timpul concertului Zdob și Zdub

Facebook
Twitter
Email

Tragedie, sâmbătă seară, la un concert din centrul municipiului Buzău. O tânără a murit în timp ce participa împreună cu prietenul ei la concertul Zdob și Zdub, din cadrul Serbărilor Timișoreana.

Tragedia s-a produs înainte de ora 22.00, aproape de fosta librărie Casa Cărții. Tânăra a căzut brusc, în marea de oameni, devenind inconștientă. La început au intervenit voluntarii punctului de prim-ajutor amenajat pentru concerte, care au încercat resuscitarea victimei, apoi după zece minute a ajuns o ambulanță.

Martorii spun că fata nu mai răspundea manevrelor de resuscitare iar mâinile i se învinețiseră. Mai bine de 40 de minute a încercat medicul de la ambulanță să o aducă la viață pe fată, însă au decis să o transporte la spital. Ulterior, a fost declarat decesul tinerei în urma unui stop cardio-respirator.

Fata avea 20 de ani. Prietenul ei le-ar fi spus martorilor care au asistat la spactacolul tragic că nu consumase băuturi alcoolice, așa cum bănuiau cei din jur, și nu era fumătoare. Cauza morții va fi descoperită la necropsie.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.